Stiu ca am ajuns la cateva zile dupa dezastru… o mare de oameni, lumanari, regrete si erau si Ei…asteptau acolo sa se trezeasca dintr-un cosmar, risipeau atata durere in jur incat te lasai coplesit imediat, am plecat tacuti spre casa fara sa scoatem un cuvant… pana si aerul devenise greu dintr-o data, atata durere din neglijenta unora, din lacomia altora…

Te trezesti alergi dupa nimicuri si continui asa zi de zi…Ei si-ar da si viata sa-i mai poata vedea doar o singura data, sa-i mai poata atinge, sa poata sa-i intoarca din drumul lor! Oare noi dupa ce alergam?
Simt privirea lor, te arde, vorbesti instinctiv in soapta, cuvintele nu-si mai au rostul, te pierzi in sirul gandurilor si multumesti ca cei apropiati tie nu au fost acolo atunci, rusinat ca poti fi atat de egoist te strecori si nu-i poti privi in ochi… ochii lor numai au lacrimi, au jar si mocneste in inima facand-o scrum incetul cu încetul!
Inghenunchezi instinctiv, pentru ca iti dai seama ca putini si-ar risca propria viata pentru a salva alte vieti, da acolo vezi chipurile unor Eroi si Doamne cat de tineri sunt!

Te apasa atat de tare ca ai vrea sa fugi, sa poti trage aer in piept si sa spui ca nu s-a intamplat, dar iti dai seama ca Ei nu fug, au ramas acolo asteptand, pentru Ei timpul s-a oprit in loc, a ramas doar amintirea acelei zile fatidice.
Chiar noi dupa ce alergam? Suntem atat de grabiti ca nici lumanari numai stim sa aprindem… poporul asta va trai vesnic facand aplicatii pentru facebook, atat de grabiti suntem ca am uitat tot, risipim clipe cu atata nonsalanta incat nici nu mai stim de ce traim!

Pacat ne mor Eroiii si le facem chip zidit unor misei, oare atat de mult am decazut incat sa nu ne mai pese ca traim? Chiar oare noi de ce traim daca vom muri cu frica in san?
Plec abatut cu aceeasi apasare, ma furisez tacut sa nu-i deranjez din asteptarea lor.
Tarziu in noapte simt ploaia ca pe o binecuvântare, ne-ar trebui multa apa Doamne sa ne cureti de neputinta noastra, cat de putin iti trebuie sa ai totul, oare noi ne dam seama? SI faptul ca mai sunt voci care trateaza cu indiferenta acel nefericit dezastru, demonstreaza cat de ignoranti suntem!

Chiar daca tu critici cu atata vehementa te poti pune in locul parintilor care asteapta acolo? Ai putea sa-ti privesti prietenii arzand de vii? Vei fi la fel de calm ca acum cand dai sfaturi din fotoliu garaind a bere? Ai putea sa-ti vezi toata viata cum se destrama sub ochii tai fara sa poti face nimic? Probabil ca ai putea ca prea le stii pe toate!
Trebuie sa fii tare nefericit sa traiesti fara inima!

Categories: Doar Eu

Adrian

M-am nascut intr-un orasel mic de provincie, e locul unde am descoperit dragostea fata de natura, fata de porumbei fata de oameni, e locul care m-a fascinat si locul care mi-a daruit cele mai multe bucurii. Cand uit ca sunt mai bine de 20 si ceva de ani de cand lucrez in IT, ascult jazz, sau Blues-rock, din 2017 de cele mai multe ori ascult aceasta muzica pe bicicleta si uneori alergand prin parcuri. As putea spune ca am descoperit sportul la 46 de ani, frumoasa varsta :) Cu toate astea nu mi-e rusine sa ascult muzica de fanfara, e muzica ce am auzit-o pe meleagurile mele. Impartasesc toate aceste bucurii cu cativa Prieteni, nu foarte multi, pentru ca nu sunt atat de darnic, dar nici foarte zgarcit. De multe ori am fost criticat ca privesc doar in alb si negru, dar nu cred ca deosebesc prea bine nuantele de gri...si cred nici nu ma definesc. Cand mai ramane ceva timp, cred eu ca-mi place sa rasfoiesc cate o carte, as prefera istorice...dar nu e musai si nici nu fac o regula din asta. Cand am ceva de spus despre Columbofilie scriu pe www.aspigeons.ro. In rest imi ocup timpul printre servere si script-uri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *