… Incercam sa ma concentrez la ceea ce aveam de facut, in jurul meu doi batranei simpatici, se tachinau dragastos ca niste copii, ma fascina priviindu-i, vila nu foarte mare, dar cu un interior primitor, interiorul precum casele ingrijite de tara dar nu modeste, purta amintiri parca marcand fiecare etapa din existenta lor, cred ca ma aflam in Bucuresti de cca. trei luni, accentul meu Moldovenesc ii amuza teribil. El un domn impozabil, cu o cultura de invidiat, dar cu o simplitate izbitoare, ma purta intr-o lume de el stiuta povestind diverse etape din viata sa, dialogul intr-o forma vesela, dar cu povesti si vesele si triste, aproape ca te impovara doar numarand acele istorioare…cum a putut oare rezista … pilot de meserie tot ce puteai spune e demnitate si onoare ascultand povestile si modul lui de viata, putin dur, foarte transant, dar corect, o viata traita onorabil, nu puteai decat sa il respecti instinctiv, te coplesea simplitatea lui in gandire. Doamna se invartea in jurul nostru chicotind sagalnic la glumele sotului, formele fetei nu tradau nimic la povestirile sotului, doar ochii se intristau sau se luminau in functie de ceea ce povestea.

Aproape terminasem de lucru la dvr-ul ce ii facea probleme, glumeam impreuna si atmosfera familiara aproape ma determina sa nu simt “presiunea” Clientului. Ma simteam ca acasa si privirile lor pline de bunavointa si dragoste ma faceau sa ma simt ca un nepot, ma faceau sa ma simt ca fac parte din familie. Era pentru prima oara cand ii vazusem si deja ii indrageam. Fiecare gluma indreptata catre mine era ca o lectie de viata imi oferea mereu doua variante de raspuns, nici nu stiam sunt glume sau lectii? Cei drept inainte sa ajung fusesem prevenit ca “tirul” glumelor va fi peste nivelul asteptarilor mele 🙂 dar chiar nu ma speria, nu am mai ras de mult cu atata pofta.

Dialogul se impletea atat de frumos incat puteai spune ca citesti o carte, munca lui de pilot, meseria lui de inginer, munca in strainatate in timpul concediilor, o viata de om plina de munca, presarat cu glume atat la adresa regimului comunist, care ii marcase viata si provocase atatea necazuri, dar si cu mici sfaturi si povete care a considerat ca m-ar fi putut ajuta.

Am intrat in jocul lui si raspundeam politicos glumelor de altfel rafinate, dar cu retinerea determinata de diferenta de varsta, imi oferea gratuit o incursiune in timp, ziua aceasta avea sa devina una speciala pentru mine, intalnisem doi oameni simpli dar cu o poveste fabuloasa despre viata, la un moment dat imi spune:

“Daca intalnesti oameni cu care sa rezonezi, te opresti din fuga asta continua si ai sta sa povestesti la nesfarsit”…imi povesteste despre durerea lui, vad ochii umeziti, ma fac sa tremur de emotii si ma resemnez tacut…eu nu as fi putut trece prin ce au trecut ei…

Nu stiu daca au trecut ore sau minute, ne leganam din poveste in poveste ca o gondola in apele calme ale Venetiei si ma roaga sa raman de cate ori dau sa plec. Doamna ma priveste protector ca o mama, simt caldura privirii si ma fac sa ma simt atat de bine, deodata nu ma mai simt singur in imensul Bucuresti, ma simt ca acasa.

Aveam sa trec periodic, e un loc unde ma incarca energetic, un loc cu oameni care rezonam, imi dadeam seama cat de important e sa ai un mediu unde te poti dezvolta, unde te poti exprima, unde iti este recunoscuta identitatea, lucruri minore, dar cu o insemnatate imensa pentru un om simplu ca mine.

Acei oameni chiar daca nu faceau parte din familia mea, au devenit familia mea.

Va iubesc si va respect! Sunteti o lectie de viata pentru oricine!

Cu consideratie pentru Melania si Viorel Opris!

 

Categories: Doar Eu

Adrian

M-am nascut intr-un orasel mic de provincie, e locul unde am descoperit dragostea fata de natura, fata de porumbei fata de oameni, e locul care m-a fascinat si locul care mi-a daruit cele mai multe bucurii. Cand uit ca sunt mai bine de 20 si ceva de ani de cand lucrez in IT, ascult jazz, sau Blues-rock, din 2017 de cele mai multe ori ascult aceasta muzica pe bicicleta si uneori alergand prin parcuri. As putea spune ca am descoperit sportul la 46 de ani, frumoasa varsta :) Cu toate astea nu mi-e rusine sa ascult muzica de fanfara, e muzica ce am auzit-o pe meleagurile mele. Impartasesc toate aceste bucurii cu cativa Prieteni, nu foarte multi, pentru ca nu sunt atat de darnic, dar nici foarte zgarcit. De multe ori am fost criticat ca privesc doar in alb si negru, dar nu cred ca deosebesc prea bine nuantele de gri...si cred nici nu ma definesc. Cand mai ramane ceva timp, cred eu ca-mi place sa rasfoiesc cate o carte, as prefera istorice...dar nu e musai si nici nu fac o regula din asta. Cand am ceva de spus despre Columbofilie scriu pe www.aspigeons.ro. In rest imi ocup timpul printre servere si script-uri.

2 Comments

Ioana · August 22, 2018 at 5:29 pm

Intalnesti oamenii de Care ai nevoie, Cand ai nevoie!!!… si revii la ei ca la o matca!

Adrian · August 23, 2018 at 6:28 am

Ai dreptate Ioana 🙂 “Exerseza rabdarea cu oameni si in locuri cu care rezonezi.” – ma citez 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *